Silicoza

Autor: AIM
Publicat: Monday, 27 February, 2017 la 00:00
Actualizat: Thursday, 25 January, 2018 la 20:30
Rating: 0 | 0 voturi
Vizualizari:  61

Silicoza este o pneumoconioza colagena provocata de inhalarea ndelungata a unor concentratii ridicate de pulberi microscopice de bioxid de siliciu liber (silice, SiO2).

Etiologie

Factorul etiologic este bioxidul de siliciu liber cu diametrul particulelor < 5 μm (Cele mai nocive sunt particulele de 0,5-3 μm), cu concentratia in aerul locului de munca > 40 particule/cm3 si timpul de expunere profesionala egal in mediu cu 15 ani (poate varia de la 1-3 pana la ≥ 20 ani).

Factori favorizanti

Tin in principal de starea functionala pulmonara sau generala a subiectului si de conditiile (mediul) de munca.

Profesiuni si locuri de munca mai importante cu risc de mbolnavire:

  • industria miniera;
  • carierele de materiale silicioase;
  • perforarea tunelurilor si alte lucrari in roci silicioase;
  • industria metalurgica;
  • fabricarea si utilizarea benzilor si discurilor abrazive cu cvart;
  • industria portelanului si faiantei;
  • industria sticlei (polizarea cu abrazive ce contin SiO2);
  • smaltuirea obiectelor de metal cu amestecuri pulverulente continnd SiO2.

Fiziopatologie

Se presupune ca macrofagele, sub actiunea SiO2 sufera o alterare marcata, ce duce la necroza si liza celulara. Prin distrugerea macrofagelor sunt eliberate substante care stimuleaza fibroblastii si neoformarea de fibre colagene, activeaza elementele plasmocitare din jurul gramezilor de macrofage, stimuland producerea de anticorpi, care explica fibroza masiva progresiva.

Leziunea microscopica specifica in silicoza este reprezentata de nodulul silicotic. Nodulii silicotici se gasesc, de obicei, in jurul arterelor pulmonare si adiacenti bronsiolelor respiratorii. O data cu cresterea nodulilor, patul vascular este distrus.

De asemenea este caracteristica distrugerea structurii alveolelor.

Tablou clinic

Varsta predominanta a pacientilor > 40 ani. Barbatii se imbolnavesc mai des decat femeile (dependenta de activitatea profesionala).

Silicoza poate fi mult timp asimptomatica sau are manifestari respiratorii nespecifice. Primele manifestari de boala apar tardiv in raport cu debutul leziunilor anatomice si chiar al imaginilor radiografice. De multe ori silicoza este depistata numai prin examene radiografice repetate, neexistand un paralelism intre manifestarile clinice si aspectul radiologic.

Dupa o perioada de latenta care dureaza multi ani, apar manifestari respiratorii nespecifice:

  • Dispneea de efort este primul simptom. Ea evolueaza pana la dispnee accentuata, survenind in stadiile avansate la cel mai mic efort sau in repaus.
  • Durerea toracica, sub forma de constructie, arsura sau apasare, cu localizare cel mai des, parasternal bilateral sau interscapular, mai rar, retrosternal sau bazal este foarte frecventa.
  • Tusea seaca cu timpul, este insotita de o expectoratie, la inceput mucoasa, ulterior muco-purulenta.
  • Sindrom astenic cu transpiratie exagerata, cefalee, ameteli, tulburari de somn;
  • Pierderea in greutate, moderata si progresiva este aproape constanta.
  • Semnele fizice patologice pot fi absente sau se depisteaza elemente clinice de bronsita cronica, emfizem pulmonar (in special bazai), hipertensiune pulmonara. In formele avansate sau complicate, se dezvolta un tablou de insuficienta respiratorie si semne de cord pulmonar cronic.

Evolutie

Odata aparuta, afectiunea are o progresiune lenta, chiar si dupa incetarea expunerii la pulberi. Evolutia silicozei este net influentata de aparitia unor complicatii, mai ales de tuberculoza. In unele cazuri (la persoanele expuse la inhalarea masiva de silice pur) evolutia poate fi acuta sau subacuta si duce timp de cativa ani la o fibroza difuza rapid invalidanta cu insuficienta respiratorie grava.

Diagnostic

Diagnosticul se bazeaza pe o anamneza profesionala, o simptomatologie compatibila cu silicoza si cu eventualele ei complicatii, examenul paraclinic.

  • Examen radiologic
    Semnul radiologic cel mai caracteristic, nodulatia, apare la inceput in campul mijlociu drept. Nodulii apar in general pe un fond de opacifiere neomogena discreta a campurilor mijlocii. Ulterior, ei sunt vizibili si in campul mijlociu stang. Cu timpul, dimensiunea, opacitatea si numarul lor cresc progresiv, nodulii acoperind pana in cele din urma marea majoritate a campurilor pulmonare, cu exceptia varfurilor si a zonelor infero-laterale si stergand progresiv desenul pulmonar.

    In ultimul stadiu al silicozei apar opacitatile maselor pseudo-tumorale sub forma unui conglomerat de macronoduli.

  • Explorari functionale
    • Explorarea functionala respiratorie:
      • dereglari restrictive sau mixte ale ventilatiei pulmonare,
      • cresterea rezistentei elastice si a travaliului mecanic respirator,
      • reducerea capacitatii de difuziune alveolo-capilara a gazelor,
      • hipoxemie si hipercapnie.
    • ECG: hipertrofie ventriculara dreapta.

Diagnostic diferential

Se face cu:

  • alte pneumoconioze;
  • bronhopneumopatii datorita inhalarii de vapori si gaze iritante;
  • infectii (tuberculoza, unele micoze, unele viroze sau rickettsioze pulmonare);
  • manifestari pulmonare ale unor cardiopatii decompensate;
  • alveolite alergice extrinseci;
  • alveolite fibrozante;
  • neoplazii;
  • sarcoidoza;
  • afectiuni pulmonare cronice banale;
  • manifestari pulmonare n colagenoze.

Tratament

Tratament etiologic eficace nu exista. Se va recurge la tratament simptomatic, obiectivul caruia este ameliorarea simptomaticii, prevenirea si tratarea complicatiilor.

Complicatii

  • bronsita cronica in mai mult de 50 % din cazuri;
  • emfizem pulmonar;
  • supuratii pulmonare;
  • tuberculoza pulmonara;
  • cord pulmonar cronic;
  • astm bronsic;
  • cancer pulmonar;
  • pneumotorax spontan.

Pronostic

  • Este bun in stadiile precoce daca se inceteaza expunerea profesionala la pulberi de siliciu.
  • Rezervat in stadiile avansate.

Profilaxie

Cuprinde un ansamblu de masuri de igiena industriala si medicale.

Masuri tehnico-organizatorice la locul de munca:

  • eliminarea din procesele tehnologice a pulberilor cu continut crescut de SiO2, automatizarea si/sau mecanizarea unor procese tehnologice;
  • utilizarea metodelor umede (perforaj umed);
  • ventilatie locala adecvata;
  • purtarea echipamentului individual de protectie;
  • informarea si educarea personalului muncitor expus la riscul silicogen;
  • interzicerea fumatului in timpul lucrului in mediu cu risc silicogen etc.

Masuri medicale profilactice:

  • excluderea de la incadrarea in munca, in conditiile cu risc, a persoanelor cu afectiuni respiratorii cronice, precum si a persoanelor care au o anamneza profesionala cu expuneri prelungite la noxe profesionale respiratorii;
  • control medical periodic riguros, a persoanelor care au risc silicogen.

Intervalele de timp la care trebuie efectuat controlul clinic si paraclinic se stabilesc conform Regulamentului privind ordinea efectuarii dispensarizarii bolnavilor cu boli profesionale (Anexa la Ordinul nr. 132 al MS RM din 17.06.1996): minim de 2 ori/an.

Apreciaza articolul
Distribuie

Comentarii

Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© Actinmed 2016-2018, All rights reserved