Urochinaza

           

Urokinasum B01A D04

Specialitati: Ukidan.

Proprietati

Activator tisular al plasminogenului. Se sintetizeaza in rinichi. Transforma plasminogenul in enzima activa, plasmina, care dizolva fibrina din cheagurile sanguine si degradeaza si fibrinogenul plasmatic.

Indicatii

Formele acute ale trombozelor si trombo-emboliilor arteriale, indeosebi embolismul pulmonar (actioneaza mai rapid decat heparina) si tromboza coronariana (administrata in primele 6 ore dupa aparitia primelor simptome lizeaza complet trombusul si recanalizeaza vasul).

Contraindicatii

Primele 72 ore dupa operatiile chirurgicale, indeosebi neuro-chirurgicale, hemoragiile in curs sau recent oprite, biopsia sau punctia arteriala recenta (10 zile) daca artera este inaccesibila pentru compresie, primele 10 zile dupa nastere; ulcerele gastro-intestinale; trombozele cerebrale sau factorii care predispun la hemoragii cerebrale (hipertensiunea arteriala severa, accidentele cerebro-vasculare in antecedente, trauma intracraniana recenta, tumorile encefalice; tulburarile coagularii sangelui, in special secundare, insuficienta renala sau hepatica severa; retinopatia diabetica hemoragica; edemul pulmonar acut; orice neoplazie sangeranda; tromboza arterei vertebrale sau carotide, endocardita bacteriana subacuta, fibrilatia atriala, stenoza mitrala (riscul emboliei), diatezele hemoragice.

Posologie

Pulberea liofilizata se dizolva ex tempore si se administreaza i.v., i.a. sau intraocular, endopleural, endocoronarian. Pentru perfuzia i.v. doza se dizolva in 30-500 ml ser fiziologic steril sau solutie 5% de glucoza. In trombo-embolia arterei pulmonare, initial 300.000 U (timp de 15-30 min) apoi perfuzie continua 250.000 U in 12 ore. In administrare directa prin cateter angiografic 30.000- 1.000.000 U in 50 ml lichid timp de 5-120 min. In infarctul de miocard, “doza de atac” 2.000.000 U in 2 ml solvent i.v. Liza trombusului survine in 30 min dupa injectie. E important sa se administreze in primele 6 ore dupa primele simptome de infarct. In tromboza venelor profunde 20.000 U in perfuzie i.v. lenta (15-30 min), apoi perfuzie continua 100.000 U/ora timp de 24-72 ore. In tromboza arteriala periferica, in administrarea sistemica, aceleasi doze ca in trombo-embolia arterei pulmonare; in perfuzia directa i.a., initial 100.000 U timp de 20 min (in 15-50 ml solvent), apoi perfuzie lenta 75.000 U/ora timp de 8-36 ore. Dupa extirparea chirurgicala a trombusului, administrare directa unica a 200.000-300.000 U. In hemoragia intraoculara 5.000-25.000 U in 2 ml pentru spalarea camerei anterioare a ochiului sau in 0,3-0,5 ml in corpul vitros dupa aspiratia unui volum echivalent de lichid.

Supradozaj. Cazuri de supradozaj nu au fost descrise. In cazul hemoragiilor se administreaza antifibrinolitice, de exemplu acid aminocaproic, fibrinogen uman sau transfuzie de sange proaspat.

Efecte adverse

Hemoragii in regiunea perfuziei (indeosebi in perfuziile indelungate, peste 48 ore), hemoragii gingivale sau intestinale, purpura (extrem de rar). Sunt posibile emboliile cu fragmente de trombus lizat (rar), febra, scaderea moderata a hematocritului.

Interactiuni

Anticoagulantele, antiagregantele, preparatele ulcerigene cres riscul hemoragiilor. Antifibrinoliticele scad actiunea urokinazei. Urokinaza este incompatibila cu alte preparate (nu se amesteca intr-o seringa).

Precautii

Varsta peste 70 ani (riscul hemoragiilor cerebrale), prima jumatate a sarcinii (riscul dezlipirii placentei). In cazul aparitiei hemoragiei, tratamentul se suspenda imediat. Pe toata perioada tratamentului se determina timpul lizarii euglobulinei, testul fibrinogenic cu utilizarea fibrinei 131I-fibrinogenului, timpul trombinic si protrombinic, numarul trombocitelor, produsele degradarii fibrinei.

Ukidan (Ares-Serono Group, Italia). Pulbere parenterala 500 000 U si 1 000 000 U in flacoane N 1 in complet cu solvent in fiole a 2 ml.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!