Tenoxicam

           

Tenoxicamum M01A C02

Specialitati: Artrocam, Tilcotil.

Proprietati

AINS din familia oxicamilor. Are actiune analgezica si antiinflamatoare puternica, antipiretica moderata. Mecanismul actiunii consta in inhibitia ciclooxigenazei si sintezei prostaglandinelor in focarul inflamator si alte tesuturi ale organismului. Reduce chemotaxia leucocitelor spre focarul inflamator. Particularitatea principala a tenoxicamului este durata lui mare de actiune.

Indicatii

Artrita reumatoida, osteoartrita, spondiloartroza ankilozanta, artrozele, guta, tendo-vaginitele, bursitele, periartritele, mialgiile, nevralgiile, inflamatia posttraumatica a tesuturilor moi si osteo-articulare.

Contraindicatii

Hipersensibilitatea la preparat, ulceratiile gastro-intestinale evolutive, astmul bronsic declansat de antiinflamoatoare nesteroidiene, afectiunile renale severe, sarcina si lactatia, coagulopatiile.

Posologie

Initiala 20 mg o data pe zi, de intretinere (in tratamentul de durata) 10 mg o data pe zi. In guta 40 mg o data pe zi 2 zile consecutive, apoi 20 mg o data pe zi inca 5 zile.

Supradozare

Cazuri de supradozare nu s-au semnalat.

Efecte adverse

Epigastralgii si ulceratii GI legate de inhibitia prostaglandinelor in mucoasa gastrica, pirozis, greata, constipatie sau diaree, flatulenta. Reactii alergice cu sindrom Lyell sau sindrom Stevens-Johnson, eruptii cutanate, prurit, urticarie, eritem. Cefalee, vertij. Hemoragii intestinale si hemoroidale cauzate de inhibitia sintezei tromboxanului A2. Cresterea activitatii transaminazelor serice, scaderea nivelului hemoglobinei sangelui, anemie, leucopenie, trombocitopenie, purpura trombocitopenica, eozinofilie, hiperglicemie, cresterea nivelului ureei si creatininei plasmatice. Alopetie, fotosensibilizare, modificarea ungiilor.

Interactiuni

Antiinflamatoarele nesteroidiene, anticoagulantele, antidiabeticele, sarurile de litiu, salicilatii, diureticele care economisesc potasiul cresc efectele (inclusiv cele adverse) ale tenoxicamului.

Precautii

Astmul bronsic. Monitorizarea functiilor TGI. La aparitia primelor semne de ulceratii sau hemoragii GI tratamentul trebuie sistat imediat. Insuficienta renala (tenoxicamul poate inrautati starea bolnavilor). Insuficienta hepatica. In cazul cresterii activitatii transaminatelor tratamentul trebuie stopat. Pacientii hipertensivi. Tenoxicamul retine ionii de sodiu, potasiu, litiu si apa, creste tensiunea arteriala, iar la pacientii tratati cu litiu poate provoca intoxicatii. Operatiile chirurgicale: tenoxicamul inhiba agregatia plachetara si poate creste timpul sangerarii. Sarcina: tenoxicamul poate retine si slabi travaliul.

Artrocam (Pliva, Croatia). Comprimate 20 mg N 10.

Tilcotil (Biogal, Ungaria). Comprimate filmate20 mg N 10 si N 30.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!