Sulfat fieros

           

Ferrosi sulfas B03A A07

Specialitati: Ferro-Gradumet.

Proprietati

Fierul este un element esential al corpului uman. In organismul unei persoane cu masa corporala de 70 kg se contin circa 4 g fier. Majoritatea acestei cantitati (cca 2,5 g) se afla sub forma de hemoglobina si mioglobina, peste 1 g sub forma de rezerve, restul intra in componenta citocromilor A, A3, B, C, catalazei, peroxidazelor, transferinei, feritinei si hemosiderinei.

Indicatii

Tratamentul si profilaxia anemiilor feriprive de diversa geneza (la adulti si copii). Necesarul crescut in fier (sarcina, lactatia, perioadele de crestere intensa, donatia de sange). Insuficienta fierului in alimente. Malabsorbtia fierului.

Contraindicatii

Hemocromatoza, anemiile neferiprive, hipersensibilitatea la fier. Pentru administrarea parenterala - insuficienta coronariana severa, hipertensiunea arteriala, bolile alergice cutanate, pulmonare sau predispozitia la ele, glomerulonefrita acuta, pielonefrita si hepatita evolutive, afectiunile hepatice si renale severe.

Posologie

Minima efectiva este de 100 mg Fe/zi, maxima - 300-400 mg/zi. Durata tratamentului este de 2-3 luni, uneori pana la 4-6 luni. Dupa atingerea nivelului de 12 g% hemoglobina preparatul mai trebuie administrat inca 1,5-2 luni. Dupa normalizarea nivelului hemoglobinei doza fierului poate fi redusa pana la 30-60 mg Fe/zi, date fiind efectele lui adverse. In pierderile de fier persistente se recomanda doze profilactice de 30-60 mg Fe/zi timp de 6 luni si mai mult. In administrarea parenterala doza initiala este de 25 mg Fe/zi care apoi se mareste gradual pana la 100 mg Fe/zi care este doza maxima si se administreaza de cel mult 3 ori pe saptamana.

Supradozare

Greata, varsaturi, in cazuri grave hematemeza, epigastralgii, ameteli, confuzie, acrocianoza, hipotensiune arteriala, puls slab. Tratament: Voma indusa sau lavaj gastric, lapte cu albus de ou. La necesitate deferoxamina p.o sau parenteral (antidot, formeaza complecsi netoxici cu fierul). Terapie simptomatica.

Efecte adverse

Constipatie, varsaturi, diaree. Coloreaza dintii si scaunul in negru.

Interactiuni

Tetraciclinele si D-Penicilamina scade absorbtia fierului cu care formeaza complexe (iar fierul reduce absorbtia tetraciclinelor si D-Penicilaminei din aceleasi motive). Antiacidele cu magneziu, aluminiu sau calciu scad absorbtia fierului.

Precautii

Ulcerul gastric sau duodenal, colita ulcerativa, enteritele.

Ferro-Gradumet (ICN Jugoslavija, Iugoslavia). Comprimate filmate 105 mg N 30.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!