Protionamida

           

Prothionamidum J04A D01

Specialitati: Prothionamide.

Proprietati

Tuberculostatic sintetic minor. Este eficient fata de micobacteriile (Mycobacterium tuberculosis) rezistente la tuberculostaticele majore. Mecanismul actiunii este neclar, insa se presupune ca inhiba sinteza peptidelor. Efectul protionamidei este bacteriostatic, insa poate fi bactericid in concentratii mari sau fata de micobacteriile sensibile.

Indicatii

Tuberculoza pulmonara si extrapulmonara rezistenta la alte tuberculostatice sau in intoleranta lor.

Contraindicatii

Gastrita acuta, ulcerul gastric si duodenal, colita ulcero-eroziva, hepatita acuta, ciroza hepatica, sarcina. Se va lua in calcul riscul in diabetul zaharat, insuficienta hepatica si hipersensibilitatea la preparat.

Posologie

Adulti, initiala 250 mg/zi marind doza cu 250 mg/zi la fiecare a doua zi pana la 500-1000 mg/zi. Copii cate 20-25 mg/kg/zi. Durata tratamentului este de 8-9 luni.

Supradozare

Cazuri de supradozare nu au fost semnalate.

Efecte adverse

Greturi, varsaturi, diaree, afectiuni hepatice cu icter sau fara, tulburari ale somnului, excitatie, nevrite periferice (amorteli, intepaturi, dureri in regiunea mainilor sau picioarelor), nevrita optica, afectiuni psihice (depresie psihica, confuzie, indispozitie), rar hipotiroidism si gusa, impotenta, ginecomastie, modificari ale ciclului menstrual, hipoglicemie (tahicardie, senzatie de foame, nervozitate, tremor), eruptii cutanate, hipotensiune ortostatica.

Interactiuni

Nu se cunosc.

Precautii

Se recomanda controlul lunar al functiilor hepatice si examene oftalmice. Preparatul poate fi ineficient fata de micobacteriile rezistente la etionamida.

Prothionamide (SANAVITA Gesundheismittel GmbH, Germania). Comprimate filmate 250 mg N 50 si N 1000.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!