Priapismul

           

CUPRINS

  • DEFINITIE
  • ETIOLOGIE
  • DIAGNOSTIC
  • EVOLUŢIE
  • TRATAMENT

DEFINITIE

Priapismul reprezinta erecţia de durată (prelungită anormal!) fără a fi intreţinută de dorinţa erotică sau stimularea locală, fără ejaculare. In caz de priapism corpii cavernoşi devin extrem de duri, pe cand corpul spongios şi glandul sunt flasci.

ETIOLOGIE

  • in peste jumatate din cazuri priapismul este idiopatic!
  • priapismul poate fi provocat de injecţii intracavernoase cu substanţe vasodilatatoare (in special papaverină);
  • mecanism neurologic care implică dereglarea comenzilor neuro-vegetaticve ale mecanismului erecţiei (tumori craniene sau medulare, traumatisme, mielite, tabes, encefalite etc);
  • tromboza corpilor cavernoşi şi a venei dorsale profunde a penisului in cazul hemopatiilor (leucoze, poliglobulii, trombocitopenii) sau tromboflebite infecţioase;
  • invazia neoplazică a corpilor cavernoşi intr-un neoplasm de prostată sau alt cancer locoregional;
  • in cursul tratamentelor cu Clorpromazin, Guanetidin, Rezerpina, Hidralazina, Heparina;
  • intoxicaţii (alcool, droguri).

DIAGNOSTIC

  • erecţia in caz de priapism este progresivă dureroasă;
  • la palpare, corpii cavernoşi sunt de consitenţă crescută, umpluţi cu sange, corpul spongios este moale glandul este moale;
  • este posibilă flexia dorsală a penisului;
  • micţiunile fiziologice sunt păstrate;

EVOLUŢIE

Evoluţia spontană a priapismului se face fără complicaţii locale către detumescenta progresivă. Dar aceasta poate apare după cateva zile sau săptămani. "Preţul" acestei rezolvări este impotenţa definitivă deoarece se produce o fibroză a ţesutului cavernos.

Precocitatea intervenţiei urologice este esenţială in ceea ce priveşte şansele vindecării fără sechele: primele 5-12 ore.

TRATAMENTUL PRIAPISMULUI

Scop: obţinerea detumescenţei penisului intr-un timp cat mai scurt!

Tratament medical - numai in cazul in care priapismul este secundar injectării intracavernoase de papaverină sau alfablocante şi numai dacă este aplicat foarte precoce: injectarea intracavernoasă de substanţe vasocontritoare (Aranina).

Tratament chirurgical n doi timpi:

1.    evacuarea corpilor cavernoşi prin puncţie sau incizie cu spălături ale cavităţilor erectile cu ser fiziologic sau soluţii anticoagulante;

2.    asigurarea unei intoarceri venoase corecte pe o altă cale decat vena dorsală profundă (anastomoză safeno-cavernoasă, operaţie delicată, risc de obliterare!). Fistula caverno-spongioasă este tehnica cea mai simplă şi mai rapidă: prin partea dorală a glandului, aproape de baza sa se introduce un ac de biopsie Trucut in extremitatea anterioară a corpului cavernos corespunzător. Prin fistula caverno-spongioasă creată se va asigura intoarcerea venoasă cavernoasă (in lipsa acului Trucut se poate folosi in urgenţă chiar şi bisturiul!).

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!