Plasmodium

           

Autor: Laura SMOCHINA

Morfologie Ciclul de dezvoltare Patogenitate Imunitatea Manifestarile clinice ale malariei Tratament Profilaxie

Plasmodiile sunt protozoare intracelulare, care paraziteaza hematiile omului, provocind boala numita malaria sau paludism, caracterizata prin accese febrile si hemoliza indusa de parazit.

Omul poate fi parazitat de 4 specii ale genului Plasmodium: Plasmodium vivax, Plasmodium malariae, Plasmodium falciparum si Plasmodium ovale, care este transmis de catre tintarul genului Anopheles (vezi fig.1).

Morfologie

Plasmodiile sunt protozoare fusiforme, cu dimensiunile de 10 ?, care sufera modificari morfologice adaptative in cursul evolutiei si multiplicarii lor.

Ciclul de dezvoltare

Ciclul biologic al plasmodiului decurge cu schimbarea a 2 gazde (vezi fig.2). Ca gazda definitiva pentru parazit serveste tintarul din genul Anopheles - vectorul parazitului, iar ca gazda intermediara, omul - rezervorul plasmodiului.



Fig.1: Tintarul genului Anopheles.

Ciclul exoeritrocitar primar: La om are loc inmultirea asexuata (de aceea este o gazda intermediara pentru parazit). In timpul intepaturii, tintarul infectat elimina odata cu saliva parazitii sub forma de sporozoiti, care nu ramin in circulatie decit 30 min. Ajung repede in ficat, unde se va desfasura ciclul exoeritrocitar primar numit si ciclu hepatic sau schizogonia tisulara. Sporozoitii patrund in hepatocite, unde se dezvolta; nucleul se divide deformind hepatocitul si deplasindu-se la periferia celulei. Ca rezultat al cresterii presiunii interioare, membrana celulara se rupe, eliberindu-se merozoitii ce ajung in circulatia sangvina unde se localizeaza in eritrocite. Durata ciclului exoeritrocitarprimar variza la diferite specii; astfel: la Plasmodium falciparum ? 6 zile; Plasmodium vivax ? 8 zile; Plasmodium ovale ? 9 zile; Plasmodium malariae ? 15 zile;

Ciclul exoeritrocitar secundar: Unii sporozoiti ai Plasmodium vivax si Plasmodium ovale, patrunsi in hepatocite, ramin in stare latenta o lunga perioada de timp (2-3 ani) si au fost numiti hypozonti. Acestia se activeaza sub actiunea anumitor factori si devin merozoiti, care patrund in eritocite.

Ciclul eritrocitar : Merozoitii eliberati in circulatia sangvina, invadeaza eritrocitele, unde are loc ciclul asexuat de reproducere sau schizogonia eritrocitara. Merozoitii invadeaza in special hematiile tinere; acestia se alipesc de membrana eritrocitelor la polul apical si traversand membrana ajung in interiorul unei vacuole - parazitofor. De regula, o hematie este parazitata de un singur merozoit. Merozoitul patruns in eritrocit se transforma in trofozit, cu dimensiuni de 2-3 ? si se caracterizeaza prin prezenta unui nucelu si citoplasmei, ce inconjoara ca un inel vacuola. Consumind hemoglobina, parazitul creste capatind forma ameboidala, ocupind cea mai mare parte a celulei. Deoarece parazitul nu poate metaboliza complet hemoglobina, ramine un reziduu ? hemozina sau pigmentul malaric. Dupa citeva ore nucleul incepe sa se divida, dind nastere zchizontului multinucleat. Fiecare nucleu atrage o portiune a citoplasmei, formind rozete caracteristice fiecarei specii. Eritrocitele care contin merozoiti maturi se dezintegreaza, eliberind merozoitii, care invadind alte eritrocite se transforma in trofoziti continuind astfel ciclul. Desi majoritatea merozoitilor invadeaza alte eritrocite, unii evolueaza diferit, transformindu-se in gametociti: macrogametocit (feminin) si microgametocit (masculin), care nu se divid in organsimul omului si vor muri in citeva saptamini daca nu vor fi ingerati de un tintar anofel.

Ciclul sporogonic: Odata cu consumare singelui de la un bolnav de malarie, femela genului Anophel ingereaza si parazitii aflati in diferite stadii ale ciclului eritrocitar. Elementele asexuate sunt digerate raminind vii numai gametocitii. In stomacul tintarului, microgametocitul se transforma prin exflagelatie in microgamet, iar macrogametocitul prin expulzia corpusculilor cromatidieni in macrogamet. Gametii prin fecundare dau nastere unui ou mobil numit ? oochinet, care traverseaza peretele stomacului si se fixeaza pe suprafata sa externa, formind un oochist din care se vor transforma sporozoitii in urma unor diviziuni nucleate repetate. Sporozoitii vor rupe membrana oochistului si vor migra in glandele salivare ale tintarului, unde vor fi injectati odata cu saliva in gazda umana.



Fig.2: Ciclul de dezvoltare la Plasmodium vivax.

Patogenitatea

Manifestarile paludismului sunt consecinta schizogoniei eritrocitare, gravitatea lor depinzind de specia parazitului, de densitatea parazitara si de gradul de imunizarea a gazdei.

Capacitatea plasmodiilor de a invada hematiile difera de la o specie la alta. Astfel, Plasmodium vivax si Plasmodium ovale invadeaza de obicei hematiile imature, in timpul infectiei cu aceste specii fiind implicate doar 1-4% din hematii. Plasmodium falciparum invadeaza hematiile de orice virsta provocind un nivel extrem de ridicat de parazitemie, implicind astfel 10-30% din eritrocite. Prezenta unei hemoglobine anormale poate limita dezvoltarea intracelulara a parazitului. De aceea in talasemie si hemoglobinopatiile inrudite protectia poate fi legata, intr-o anumita masura de persistenta producerii de hemoglobina fetala, sau de susceptibilitaea crescuta a acestor eritrocite la agentii oxidanti.

Anemia este una din consecintele distrugerii eritrocitelor de catre paraziti, a depresiei eritropoiezei si a hemolizei, produse de un proces imun mediat de complement.

Accesul febril este expresia clinica a spargerii simultane a eritrocitelor parazitate si a eliberarii in circulatie a merozoitilor impreuna cu pigmentul malaric si cu resturi de citoplasma. Cresterea temperaturii peste 40oC va omori schizogontii, ceea ce va duce la o sincronizare a ciclului eritrocitar si la aparitia unor cresteri febrile care se succed la intervale regulate, caracteristice fiecarei specii.

Hematia parazitata poate fi distrusa in timpul iesirii merozoitilor sau poate fi retinuta in splina si ficat, ceea ce va duce la hipertrofia acestora in malaria cronica.

Accesul pernicios palustru este o eritrocitopatie parazitara ce-si datoreaza simptomatologia multiplicarii rapide a parazitului Plasmodium falciparum in capilarele viscerale. Aceasta duce la o anoxie a tesuturilor encefalului, rinichiului, ficatului prin: anemie hemolitica, tulburari ale microcirculatiei si fenomene toxice.

Plasmodium falciparum sintetizeaza si insera in membrana plasmatica a hematiei o proteina din familia adezinelor, care mediaza atasarea hematiilor parazitate de receptorii de pe celulele endoteliului capilar. Acest proces de citoaderenta este crucial in patogeneza malariei cu Plasmodium falciparum si are drept cosecinta sechestrarea formelor mature ale parazitului in organele vitale, unde, pe linga faptul ca stinjenesc fluxul circulator, sint si la adapost de principalele actiuni de aparare ale gazdei, cum ar fi filtrarea si captarea la nivelul splinei. In consecinta, in singele periferic vor fi intilnite numai formele tinere (trofozitii).

Tulburarile de microcirculatie se manifesta la inceput prin aglutinarea hematiilor ce adera la endoteliul vascular, ingustind astfel lumenul vascular. De asemenea, are loc formarea microtrombilor capilari. Desi modificarile vasculare sint generalizate, ele se manifesta cu intensitate variabila in anumite organe. Astfe, in malaria severa cu Plasmodium falciparum se pot produce hemoragii petesiale in encefal, in ochi si tractul gastro-intestinal.

Fenomenele de anoxie (scaderea cantitatii de oxigen) citotoxica sint consecinta inhibitiei procesului de respiratie celulara si de fosoforilare oxidativa printr-o substanta toxica eliberata de parazit. In unele cazuri, dezechilibrele hidroelectrolitice sporesc tulbrarile.

Imunitatea

Imunitatea este capacitatea de a rezista infectiei cu Plasmodium si cuprinde procesele implicate in distrugerea parazitului sau in limitarea multiplicarii lui. Cuprinde factorii care modifica efectele invaziei organismului de catre parazit si ajuta la refacerea leziunilor tisulare. Se cunosc 2 tipuri de imunitate: naturala si dobindita.

Imunitatea naturala este o proprietate innascuta a gazdei, o stare refractata sau un raspuns inhibitor imediat fata de introducerea parazitului, nedepinzind de o infectie anterioara. Un exemplu al acestei stari este rezistenta naturala a omului fata de infectia cu plasmodiile aviare si murine.

Exista citeva aspecte genetice ale rezistentei fata de unele tipuri de infectii malarice. Este lipsa susceptibilitatii unor grupuri etnice ale rasei negre fata de infectia cu P.vivax, aparent asociata cu absenta la aceste populatii a antigenelor de grup sanguine Duffy de pe eritrocite.

Incidenta crescuta a hemoglobinei anormale S (HbS) in multe parti ale lumii, dar in special in Africa, a fost greu de explicat intrucit aceasta anomalie genetica este letala in forma homozigota (vezi fig.3). Fiind aparent nedaunatoare in stare heterozigota, mentinerea frecventei crescute in populatie s-ar datora avantajului selectiv, conferit de heterozigot asupra efectelor diverse ale malariei cu Plasmodium falciparum. Studiile au aratat ca HbS influenteaza in mod defavorabil proliferarea parazitului Plasmodium falciparum, afectind atit invazia eritrocitului cit si cresterea intraeritrocitara.



Fig.3: Eritrocitul normal si in talasemie.

Imunitatea dobindita poate fi activa si pasiva.

Imunitatea activa este o stimulare a mecanismelor de aparare ale gazdei, ca rezultat al unui contact cu agentul patogen.

Imunitatea pasiva este conferita de transferul prenatal sau postnatal de substante protectoare de la mama la copil sau de injectarea serului de la personae imune. Exista dovezi ale existentei imunitatii congenitale sau neonatale la nou nascuti din mame imune, care traiesc in zone cu endemie malarica.
Imunitatea activa. In zonele puternic endemice majoritatea adultilor nu fac infectii severe, ci doar ocazional infectii de o intensitate mica, fapt ce se explica prin prezenta unei imunitati dobindite in mod progresiv: initial, dobindindu-se o protectie fata de boala clinica grava, apoi, fata de atacul malaric mai usor si, in final fata de infectia insasi, desi acest ultim tip de imunitate este, de obicei, partiala.

Vaccinarea antimalarica. Vaccinurile malarice se vor baza pe antigene parazitare purificate, care vor stimula specific un raspuns imun protector. Strategia prepararii vaccinului implica identificarea si caracterizarea antigenelor parazitare protectoare, clonarea genelor corespunzatoare si exprimarea lor in bacterii, analizarea secventelor nucleotidelor si deducerea secventei de aminoacizi a moleculelor codificate. Epitopii protectori, adica portiunile imunogene ale moleculei antigenice, vor fi produsi prin inginerie genetica sau prin sinteza chimica. Tinta vaccinului vor fi sporozoitii, stadiul asexuat eritrocitar si gametocitii.

Imunitatea in malarie este specifica fiecarui stadiu de dezvoltare a parazitului; astfel, un vaccin antisporozit nu va proteja impotriva malariei indusa de prezenta formelor asexuate eritrocitare din singele transfuzat, iar un vaccin antigametocit nu va proteja impotriva infectiei indusa de sporozoiti.

Manifestarile clinice ale malariei

Manifestarile clinice ale malariei variaza de la usoare la severe, cu complicatii in functie de specia parazitului, de imunitatea pacientului si de prezenta concomitenta a altor boli sau a malnutritiei. Malaria tinde sa devina deosebit de severa la copii si la femei gravide.

Malaria la femeile gravide. Malaria provocata de specia Plasmodium falciparum poate avea o evolutie nefavorabila la femeile gravide si poate duce la avort si nasteri premature. Infectia se poate transmite transplacentar de la mama la fat.

Malaria la copii. Malaria este una din cauzele majore ale morbiditatii si mortalitatii infantile in zonele endemice. Accesele febrile sint rareori observate la sugarii mai mici de 3 luni, pentru ca sint protejati de anticorpii materni, insa ulterior, ele sint frecvent intilnite pina aproape de pubertate, cind se dobindeste o imunitate (premunitie).

Termenul conventional "perioada de incubatie" se refera la perioada cuprinsa intre ziua infectarii si cea a aparitiei simptomelor clinice. Aceasta stare trebuie deosebita de perioada prepatenta, care presupune timpul scurs intre infectare si prima aparitie a plasmodiilor in singele periferic. Aceste stadii sint urmate de simptome clinice, asociate de obicei de parazitemie patenta.

Atacul primar este compus dintr-un numar de paroxisme febrile. Aparitia paroxismului (accesului) depinde de durata schizogoniei unei generatii de paraziti. Acest nivel variaza la diferite persoane in functie de gradul lor de imunitate.

Evolutia clinica a malariei se desfasoara in 3 faze: malaria primara, perioada de recaderi si malaria cronica.

Malaria primara. Reprezinta perioda de invazie si se exprima prin simptome nespecifice, dureaza 5-15 zile. Bolnavul prezinta curbaturi (dureri musculare), mialgii, cefalee, tulburari gastrointestinale. Febra poate fi continua, in platou sau neregulata.

Perioada acceselor febrile este caracterizata prin paroxisme febrile, separate prin intervale de afebrilitate, cu ritmicitate regulata, in functie de specia de Plasdmodium. Frisonul debuteaza brutal cu senzatie de frig, fiind insotit de cefalee severa. In prima parte a acestei faze, tegumentele si mucoasele sint palide, reci, iar pulsul este tahicardic. Faza de hipertermie urmeaza frisonului, febra crescind la 40-41oC. Dupa 2-3 ore apare faza de sudoratie, cind febra scade brusc la normal, odata cu aparitia transpiratiilor profuze.

Dupa atacul primar urmeaza un interval afebril, urmat de atacuri febrile similare. Netratat, accesul se poate vindeca dupa 2 saptamini, dar planeaza riscul evolutiei maligne spre accesul pernicious. Daca bolnavul paraseste zona endemica, nu exista riscul aparitiei recaderilor dupa scurgerea unui interval de timp.

Accesul pernicios (neuropaludismul) este o encefalopatie acuta febrila, care rezulta dintr-o multiplicare intensa a hematozoarului in capilare, in special in cele cerebrale. Debutul este brutal, febra creste la 41oC, insotita de tahicardie si bolnavul intra repede in coma. Mai pot fi prezente convulsii generalizate sau localizate, semne de meningita. Evolutia accesului pernicios depinde de rapiditatea instituirii si de calitatea tratamentului. Netratat este aproape totdeauna fatal.

Tratament

Medicamentele antimalarice pot fi clasificate dupa actiunea lor selectiva asupra diferitor faze ale ciclului de viata al parazitului in: schizotoncide tisulare, schizotoncide sanguine si gametocide.

Din schizotoncidele tisulare face parte primachina, care distruge parazitii care se dezvolta in celula hepatica.

Schizotoncidele sanguine sint: clorochina, chinina, pirimetamina etc. Acestea actioneaza asupra parazitilor intraeritrocitari, blocindu-le multiplicarea. De asemenea, acestea suprima si previn aparitia acceselor febrile.

Din gametocide fac parte: primachina, pirimetamina, clorochina, care distrug formele sexuate ale parazitului, prevenind astfel infectarea tintarului si repetarea ciclului.

Profilaxie

In tarile in care malaria a fost eradicata, se iau urmatoarele masuri de supraveghere epidemiologica:
  • Efectuarea chimioprofilaxiei antimalarice persoanelor care calatoresc in zone endemice de malarie. Chimioprofilaxia antimalarica incepe cu 10 zile inainte de data sosirii in zona endemica de malarie si va fi continuata inca 8 saptamini dupa parasirea zonei respective.
  • Pentru intreruperea transmisiei se vor efectua pulverizari cu insecticide remanente, numai pe zone restrinse.
  • In cazul depistarii cazurilor de malarie se vor efectua examinari hematologice persoanelor cu suspiciune clinica de malarie, a celor cu stari febrile, cu etiologie neprecizata, indeosebi atunci cind s-au intors din tari cu endemie malarica sau au primit o transfuzie de singe.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!