/
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Toate articolele » Nimodipina

Nimodipina

           

Nimodipinum C08C A06

Specialitati: Nemotan, Nimotop, Nimotop S.

Proprietati

Blocant al canalelor lente de calciu ale muschilor netezi vasculari. Ionii de calciu sunt necesari pentru contractilitatea lor. Nimodipina are efect predominant asupra vaselor sanguine cerebrale datorita liposolubilitatii sale inalte si concentrarii dozei administrate in encefal. Dilata vasele encefalului si amelioreaza irigatia cerebrala. Beneficiaza de perfuzie regiunile lezate si anterior insuficient irigate ale encefalului. Utilizarea nimodipinei a permis reducerea considerabila a ratei mortalitatii si frecventei tulburarilor neurologice care au loc in urma hemoragiei subarahnoidale.

Indicatii

Hemoragiile subarahnoidale (previne spasmul vascular cerebral), tulburari ischemice neurologice cauzate de spasmul vaselor encefalice in consecinta hemoragiei subarahnoidale, hipertensiunea arteriala asocoiata cu insuficienta cerebro-vasculara. Dementa senila.

Contraindicatii

Edemul cerebral, presiunea intracraniana severa, insuficienta hepatica grava, sarcina, lactatia.

Posologie

Perfuzia i.v. de lunga durata - primele 2 ore 15 mcg/kg/ora (1 mg/ora sau 5 ml solutie/ora). Daca toleranta este buna doza se mareste la 30 mcg/kg/ora (2 mg/ora sau 10 ml/ora) timp de 6-10 zile. Doza initiala pentru pacientii cu masa corporala sub 70 kg sau cu tensiunea arteriala labila doza va constitui 7,5 mcg/kg/ora (0,5 mg/ora sau 2,5 ml/ora). Administrarea intracisternala - 20 ml solutie diluata (1 ml solutie de nimodipina si 19 ml solutie Ringer). In cazul reactiilor nefavorabile doza se va reduce sau administrarea se va sista. Terapia perorala - cate 2 comprimate de 6 ori pe zi timp de 1 saptamana. In dementa senila cate 1 comprimat de 3 ori pe zi.

Supradozare

Hipotensiune severa, tahi- sau bradicardie, deregari gastro-intestinale, greturi. Tratament: antihipotensive (norepinefrina sau dopamina). In administrarea perorala spalaturi gastrice, carbune medicinal. Terapie simptomatica.

Efecte adverse

Greturi, dereglari gastro-intestinale, inclusiv hemoragii, rar ileus paralitic, hipotensiune arteriala, vasospasm de tip rebound (dupa sistarea tratamentului), hiperhidroza, senzatie de caldura, bradicardie, mai rar tahicardie, trombocitopenie (rar), flebita.

Interactiuni

Inductorii enzimelor hepatice (cimetidina, acidul valproic) cresc concentratia serica si efectele nimodipinei. Nimodipina creste efectul antihipertensivelor, inclusiv a altor antagonisti ai calciului (nifedipina, diltiazem, verapamil). Administrata concomitent cu beta-blocante poate provoca hipotensiune arteriala severa si potenta efectul inotrop negativ pana la insuficienta cardiaca decompensata.. Mareste nefrotoxicitatea aminoglicozidelor, cefalosporinelor, furosemidului, indeosebi la pacientii cu insuficienta renala preexistenta.

Precautii

Afectiunile hepatice (se va micsora doza). Conducerea vehiculelor (preparatul poate provoca vertij). Formele injectabile ale nimodipinei contin 23,7% etanol si nu se asociaza cu preparatele incompatibile cu alcoolul. Nimotopul este fotolabil si solutiile se vor apara de lumina solara directa sau se vor utiliza tuburi, seringi de culoare intunecata (neagra, maro, galbena sau rosie).

Nemotan (Medochemie, Cipru). Comprimate filmate 30 mg N 30 si N 100.

Nimotop (Bayer, Germania). Comprimate filmate 30 mg N 30 si N 100.

Nimotop S (Bayer, Germania). Solutie perfuzabila 0,02%-50ml in flacoane N 5 in complet cu 5 tuburi pentru perfuzii.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.