/
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Toate articolele » Nifedipina

Nifedipina

           

Nifedipinum C08C A05

Specialitati: Adalat, Adalat long, Adalat SL, Cordaflex, Cordipin, Cordipin retard, Cordipin XL, Corinfar, Corinfar retard, Epilat retard tablet, Fenigidin, Nidipin 10 mg/20 mg, Nifecard, Nifecard retard, Nifedipin, Nificard.

Proprietati

Blocant al canalelor lente de calciu (antagonist al calciului) din grupul dipiridinelor. Inhiba influxul ionilor de calciu in miocardiocite si celulele musculare netede ale vaselor sanguine. Dilata vasele coronariene, amelioreaza circulatia coronariana, scade necesarul miocardului in oxigen. Dilata si arteriolele circuitului mare, scade rezistenta vasculara periferica (postsarcina) si tensiunea arteriala. Eficacitatea nifedipinei in angina pectorala se explica prin a) dilatarea arterelor si arteriolelor coronare ale regiunilor lezate si sanatoase si b) prin reducerea postsarcinii, lucrului inimii si, implicit, necesarului miocardului in oxigen. Ca si alte blocante ale canalelor de calciu, Nifedipina manifesta actiune inotrop-negativa.

Indicatii

Hipertensiunea arteriala esentiala, angina pectorala cronica stabila, angina vasospastica (Prinzmetal), infarctul de miocard asociat cu hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca congestiva, sindromul Raynaud.

Contraindicatii

Hipotensiunea arteriala, infarctul acut de miocard asociat cu soc sau colaps vascular, socul cardiogen, sarcina, lactatia, hipersensibilitatea la preparat.

Posologie

Cate 10-20 mg de 2-3 ori pe zi. La necesitate 120 mg/zi. In urgente se administreaza sublingual (comprimatele). Dupa administrarea preparatului se recomanda pozitie orizontala timp de 30-60 min. La atingerea efectului terapeutic doza se micsoreaza la 10 mg de 3 ori pe zi. Cura de tratament este de 1-2 luni. In cazul bolnavilor cu angina pectorala asociata cu hipotensiune arteriala doza este de 10 mg de 3 ori pe zi cu controlul regulat al tensiunii arteriale. Comprimatele rapid-retard se administreaza cate 1 comprimat de 2 ori pe zi (la necesitate cate 2 comprimate de 2 ori pe zi). Daca in 2 saptamani de tratament starea pacientului nu se amelioreaza se trece la formele rapide. Aceste comprimate trebuie inghitite intregi. Administrarea intra-coronariana se face in bolus cu controlul riguros al tensiunii arteriale si frecventei cardiace. Solutia perfuzabila se administreaza i.v. in puseurile hipertensive sau spasmele coronariene spontane cu viteza 0,0208-0,0104 mg/min (5 mg in 4-8 ore).

Supradozare

Hipotensiune arteriala severa si prelungita. Tratament: in hipotensiune noradrenalina, in bradicardie sau profilaxia ei solutie de clorura sau gluconat de calciu si atropina i.v. In cazurile grave se recomanda hemoforeza. Hemodializa este ineficienta.

Efecte adverse

Cefalee, ameteli, confuzie, depresie psihica, parestezii, astenie, tahicardie,hipotensiune arteriala, edeme maleolare. Reactii alergice cutane (prurit, urticarie, eritem s.a.), inrosirea pielii. Greata, senzatie de greutate, uneori diaree, afectiuni hepatice. Cresterea diurezei, afectiuni renale temporare.

Interactiuni

Mareste efectul hipotensiv al beta-blocantelor si diureticelor (in combinatii li se micsoreaza dozele). Creste concentratia serica a digoxinei si teofilinei, scade nivelul plasmatic al chinidinei. Cimetidina, ranitidina, alcoolul cresc efectul hipotensiv al nifedipinei.

Precautii

Diabetul zaharat, insuficienta hepatica sau renala, insuficienta ventriculara stanga, sarcina. Lucrul care solicita vigilenta (scade concentratia atentiei). Bauturile alcoolice sunt contraindicate pe toata perioada tratamentului. Sistarea tratamentului se face gradual pentru a evita fenomenele de ricoseu (rebound).

Adalat (Bayer, Germania). Capsule 10 mg N 50. Solutie perfuzabila 5 mg/50 ml in flacoane in complet cu sistem “Perfuzor”. Solutie injectabila 0,2 mg/2 in seringi preumplute pentru administrare intracoronariana N5.

Adalat long (Bayer, Germania). Comprimate retard 30 mg si 60 mg N 28.

Adalat SL (Bayer, Germania). Comprimate rapid-retard 20 mg N 40.

Cordaflex (Egis Pharmaceuticals, Ungaria). Comprimate filmate retard 20 mg N 60.

Cordipin (KRKA, Slovenia). Comprimate filmate 10 mg N 50.

Cordipin retard (KRKA, Slovenia). Comprimate retard 20 mg N 30.

Cordipin XL (KRKA, Slovenia). Comprimate retard 40 mg N 20.

Corinfar (Arzneimittelwerk Dresden GmbH, Germania). Drajeuri 10 mg N 50 si N 100. Comprimate filmate 10 mg N 30, N 50 si N 100.

Corinfar retard (Arzneimittelwerk Dresden GmbH, Germania). Comprimate retard 20 mg N 30, N 50 si N 100.

Epilat retard tablet (EIPICO, Egipt). Comprimate filmate 20 mg N 20.

Fenigidin (Uzina chimico-farmaceutica din Lugansc, Ucraina). Comprimate 10 mg N 10, N 25 si N 50.

Fenigidin (Zdorovia, Ucraina). Comprimate 10 mg N 50.

Nidipin (ICN Alkaloida, Ungaria). Comprimate retard 10 mg si 20 mg N 50.

Nifecard (Lek, Slovenia). Comprimate filmate 10 mg N 50, N 100 si N 500.

Nifecard retard (Lek, Slovenia). Comprimate filmate 20 mg N 30, N 50, N 100 si n 400.

Nifedipin (Eurofarmaco, Moldova-Romania). Capsule a 10 mg N 30 in flacoane.

Nifedipin (Europharm Trading, Romania). Capsule 10 mg N 30.

Nifedipin (Pharmacia-AD, Bulgaria). Drajeuri 10 mg N 50.

Nifedipin (Pliva, Croatia). Comprimate 10 mg N 50.

Nificard (Ranbaxy Laboratories, India). Capsule 10 mg N 30.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.