Metilprednisolon aceponat

           

Methylprednisoloni aceponas D07A C14

Specialitati: Advantan.

Proprietati

Glucocorticosteroid sintetic nehalogenat cu actiune puternica. Are efect antiinflamator, antialergic, antiexsudativ si antipruriginos. Patrunde usor in piele datorita liposolubilitatii sale mari (este ester dublu: acetat si propionat). In piele se hidrolizeaza partial transformandu-se in propionat (forma activa) sau total, pana la metilprednisolon. Actiunea sistemica glucocorticoida si mineralocorticoida este minima deoarece propionatul de metilprednisolon si metilprednisolonul se metabolizeaza rapid in ficat imediat dupa absorbtie. Spre deosebire de alti glucocorticosteroizi, metilprednisolonul aceponat in administrarea indelungata nu provoaca atrofia pileii, aproape nu modifica nivelul plasmatic al cortisolului endogen si se suporta bine.

Indicatii

Dermatita atopica, neurodermita, eczema exogena, eczema de contact, eczema degenerativa, eczema dishidrotica, eczema la copii.

Contraindicatii

Procesele tuberculoase si sifilitice in locul aplicarii unguentului, bolile virale, inclusiv varicela si herpes zoster, reactiile cutanate postvaccinale.

Posologie

Se aplica pe piele in strat subtire o data pe zi prin frictiune usoara. Suporta pansament oclusiv. Cura de tratament constituie 4 luni pentru adulti si nu mai mult de 1 luna pentru copii. Pe parcursul unui an sunt posibile cateva cure.

Supradozare

Cazuri de supradozaj nu au fost semnalate.

Efecte adverse

Preparatul este bine tolerat. In tratamentul indelungat (peste termenele indicate) sunt posibile prurit, usturime, eritem, eruptii veziculare. Rar atrofia pielii, teleangiectazii, striuri, elemente acneiforme. Dintre efectele sistemice posibile: foliculita, hipertricoza, dermatita periorala, reactii alergice. Simptomele mentionate dispar usor dupa suspendarea tratamentului.

Interactiuni

Nu au fost descrise.

Precautii

A pazi ochii de unguent. Nu se recomanda aplicarea unguentului pe suprafete extinse ale pielii. In prezenta acneei rosacee sau dermatitei periorale nu se recomanda aplicarea pe pielea fetei. La aparitia dermatozelor bacteriene sau fungice se asociaza tratament antibacterian sau antifungic. In timpul sarcinii sau lactatiei se utilizeaza numai in cazuri exceptionale si pe suprafete mici ale pielii.

Advantan (Schering, Germania). Crema 0,1%-15 g si unguent 0,1%-15 g in tuburi.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!