Mepartricina

           

Mepartricinum D01A A06, G01A A09

Specialitati: Ipertrofan 40.

Proprietati

Derivat semisintetic obtinut dintr-un antibiotic polienic izolat din Streptomyces aureofaciens. Are actiune antimicotica si antitrichomonadica. Formeaza complexe cu colesterolul, estrogenii si androgenii in intestin, intrerupe circuitul lor enterohepatic si le creste eliminarea fecala. Reducerea nivelului hormonal din organism joaca un rol pozitiv in simptomatologia hiperplaziei prostatice benigne (HPB). Colesterolul si metabolitii lui joaca un rol important in geneza HPB, participand la degenerarea celulelor epiteliale care, la randul ei, conduce la stimularea regenerarii si evolutia hiperplaziei prostatice benigne. Preparatul reduce pollachiuria, nicturia, tenesmele, retentia urinara. Mepartricina reduce si nivelul lipidemiei. Nu se absoarbe din intestin.

Indicatii

Tratamentul hiperplaziei prostatice benigne de gradul I si II si a tulburarilor functionale ale mictiunii provocate de ea. Candidoza orala, candidoza si trichomoniaza vaginala (in formele medicamentoase respective).

Contraindicatii

Hipersensibilitatea la preparat

Posologie

40 mg (1 comprimat) de 3 ori pe zi in timpul meselor in 1 sau cateva cure de 30 zile.

Supradozare

Supradozajul este putin probabil deoarece preparatul nu se absoarbe digestiv.

Efecte adverse

In tratamentul de durata epigastralgii, varsaturi, diaree de intensitate medie si reversibile in mod spontan.

Interactiuni

Nu au fost stabilite (se cunoaste ca mepartricina nu interactioneaza cu digitalicele, anticoagulantele, hormonii tiroidieni si hipolipemiantele).

Precautii

Cura de tratament nu trebuie scurtata nici in cazul unei ameliorari rapide.

Ipertrofan 40 (SPA-Societa Prodotti Antibiotici, Italia). Comprimate enterosolubile 40 mg N 10 si N 20.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!