Hidroxiclorochina

           

Hydroxychloroquinum P01B A02

Specialitati: Plaquenil.

Proprietati

Hidroxiclorochina are proprietati antimalarice si efect benefic in lupusul eritematos (cronic discoid sau sistemic) si in artrita reumatoida cronica. Mecanismul precis al actiunii este neclar. Inhiba unele enzime esentiale, stabilizeaza membranele lizozomiale, inhiba sinteza prostaglandinelor, inhiba hemotaxia si fagocitoza, productia interleukinei-1 monocitare. Este foarte activ fata de formele eritrocitare ale Plasmodium vivax sau Pl. malariae si Pl. falciparum insa ineficient in formele exoeritrocitare si contra gametocitelor Pl. falciparum, nici nu previne infectia cu Pl. vivax sau Pl. malariae.

Indicatii

Artrita reumatoida, bolile difuze ale tesutului conjunctiv, bolile pielii provocate sau exacerbate de razele solare, malaria cu Pl. vivax, Pl. malariae sau tulpinile sensibile ale Pl. falciparum.

Contraindicatii

Retinopatia, maculopatia in antecedente, sarcina, hipersensibilitatea la preparat.

Posologie

Adulti, initiala 400 mg/zi divizata in cateva prize pana la efectul optim, doza de intretinere 200 mg/zi sau minima efectiva de 6,5 mg/kg/zi (calculata pentru masa corporala ideala, nu reala). Copii sub 33 kg 6,5 mg/kg/zi. Daca in 6 luni efectul este nul, tratamentul se sisteaza. In tratamentul malariei, adulti, prima zi 800 mg, apoi peste 6-8 ore 400 mg; zilele 2 si 3 cate 400 mg o singura data (in total 2 g).

Supradozare

Cefalee, tulburari vizuale, colaps, convulsii, urmate de apnee si stop cardiac. Tratament: Voma sau lavaj gastric. Diazepam i.v., terapie simptomatica.

Efecte adverse

Greata, varsaturi, diaree, inapetenta, dureri spastice abdominale. Ameteli, acufene, scaderea auzului, cefalee, excitatie, hipotonus muscular, rar bloc neuromuscular, psihoze. In terapia de durata sunt posibile scaderea acuitatii vazului, depuneri corneene de pigment, aparitia de halo sau vaz neclar, fotofobie. Aceste simptome sunt reversibile. Eruptii cutanate, alopecie, depigmentarea pielii. Foarte rar mielosupresie.

Interactiuni

Antiacidele reduc absorbtia hidroxiclorochinei (pot fi aministrate numai la un interval de 4 ore intre ele). Hidroxiclorochina creste concentratia plasmatica a digoxinei. Aminoglicozidele potenteaza efectul miorelaxant al hidroxiclorochinei.

Precautii

Psoriazisul (provoaca crize severe). Deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenaza. Inainte de tratament si la fiecare 6 luni de tratament toti pacientii trebUe sa consulte oftalmologul. Inrautateste porfiria.

Plaquenil (Sanofi-Winthrop, Franta). Comprimate filmate 200 mg N 60.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!