Cyclo-Progynova

           

(Schering, Germania). Drajeuri N 21 in ambalaj calendaristic.

Compozitie Estradiol valerat 2 mg (11 drajeuri albe), Estradiol valerat 2 mg si Norgestrel 0,5 mg (10 drajeuri cafeniu-deschis).

Proprietati

Estroprogestativ secvential (bifazic), destinat terapiei substitutive a starilor patologice asociate cu insuficienta hormonilor sexuali feminini. Valeratul de estradiol in organism se transforma in estradiol activ, identic estradiolului natural. Stimuleaza proliferarea epiteliului sistemului reproductiv, inclusiv regeneratia si proliferarea endometrului in faza ovulatorie a ciclului menstrual, pregateste endometrul pentru actiunea progesteronului in faza luteala, creste libido-ul la jumatatea ciclului, stimuleaza metabolismul, dezvoltarea si formarea tesutului osos, creste dispozitia. Norgestrelul favorizeaza trecerea endometrului la faza secretorie, relaxeaza musculatura uterina si falopiana, stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare. Inhiba secretia gonadoliberinelor hipotalamice si a gonadotrofinelor hipofizare. Preparatul este eficient in menopauza, previne osteoporoza.

Indicatii

Terapia substitutiva a tulburarilor pre- si menopauzale, insuficienta estrogenica dupa ovariectomie sau dupa castrarea actinica; tulburarile ciclului menstrual, amenorea primara si secundara; profilaxia osteoporozei in menopauza.

Contraindicatii

Sarcina, afectiunile hepatice, hiperbilirubinemiile congenitale benigne (sindromul Rotor, sindromul Dubin-Johnson), tumorile hepatice, procesele tromboembolice, diabetul zaharat sever cu complicatii vasculare, anemia drepanocitara, tumorile uterine sau mamare hormonodependente, endometrioza, tulburarile metabolismului lipidic, icterul idiopatic sau pruritul in perioada sarcinii, herpesul gravidelor in antecedente, otoscleroza exacerbata in perioada sarcinii.

Posologie

Cate 1 drajeu pe zi, de obicei la una si aceiasi ora, cu preferinta dupa dejun sau cina, incepand cu ziua 5 a ciclului menstrual, in ordinea indicata pe ambalajul calendaristic, apoi urmeaza repaus 7 zile in timpul caruia are loc sangerarea de tip menstrual. Daca aceasta nu se intampla, atunci se impune excluderea sarcinii inainte de a trece la continuarea tratamentului. Omiterea unei doze trebuie compensata in urmatoarele 36 ore pentru a evita hemoragia intermenstruala. In amenoree sau sangerari menstruale neregulate, dupa ovariectomie sau in menopauza tratamentul poate fi inceput in orice zi. Preparatul poate fi utilizat timp indelungat.

Supradozare

Cazuri de supradozaj nu au fost semnalate.

Efecte adverse

Preparatul este bine tolerat. In unele cazuri pot aparea senzatii neplacute in regiunea stomacului, greata, cefalee, tensiune in regiunea sanilor, hemoragii de tip menstrual, cresterea masei corporale, modificarea libido-ului.

Interactiuni

Barbituricele, pirazolonele si pirazolidinele, carbamazepina, fenitoina, rifampicina reduc efectul preparatului datorita stimularii metabolismului hepatic, iar ampicilina, griseofulvina si alte antibiotice datorita modificarii florei intestinale. Hormonii steroizi modifica toleranta la glucoza ceeace impune ajustarea dozelor hipoglicemiantelor la pacientele cu diabet zaharat.

Precautii

Inainte de tratament si la fiecare 6 luni pe parcursul lui se recomanda controlul medical general si ginecologic, inclusiv a sanilor. La aparitia cefaleei severe sau migrenei, tulburarilor vazului sau auzului, semnelor de tromboza sau tromboflebita (dureri neobisnuite in membre, dureri in inspiratie, edeme s.a.), durerilor toracale, pruritului generalizat, crizelor epileptice mai frecvente, hipertensiunii arteriale severe, durerilor epigastrice puternice, in iminenta sarcinii tratamentul trebuie suspendat imediat. Dupa hepatita virala tratamentul poate fi reluat peste 6 luni. Tratamentul se sisteaza cu 6 saptamani inainte de operatiile planificate si in cazul regimului la pat indelungat. La pacientele cu amenoree trebuie exclusa sarcina sau tumorile prolactinsecretorii hipofizare inainte de inceputul tratamentului.

Nomenclatura


A fost util articolul?


Comentarii 0

Adauga un comentariu


Toate materialele publicate pe site-ul Actinmed au un caracter didactic si nu inlocuiesc decizia profesionistilor in domeniul sanatatii. In caz daca observati simptome descrise in articolele publicate pe site va rugam sa va adresati medicului.
Contacte Harta site
© 2016-2017, All rights reserved
Urmareste-ne pe Facebook!